Cuvantul cautat:
Home Page
Index Termeni / Cuvinte
Acord Utilizare
Contact
dres
: dex online, definitie, explicatie, cuvant
DRÉGE,
dreg,
vb.
III. (
Pop.
și
fam.
)
1.
Tranz.
A repara (un obiect, un mecanism etc.) ♦
Tranz.
și
refl.
Fig.
A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊
Expr.
A-și drege glasul
(sau
vocea
) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea.
A-și drege gustul
= a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦
Fig.
A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine.
2.
Tranz.
A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊
Expr.
Face și drege
=
a)
se străduiește să rezolve, să realizeze ceva;
b)
se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva.
3.
Tranz.
A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură.
4.
Tranz.
și
refl.
A (se) farda, a (se) sulimeni. [
Perf. s.
dresei,
part.
dres.
–
Var.
: (
înv.
și
reg.
)
dirége,
(
înv.
)
derége
vb.
III] –
Lat.
dirigere.
Verb, Participiu pasiv
drége (drég, drés),
vb.
–
1.
(Înv.) A conduce, a călăuzi. –
2.
A pune în mișcare. –
3.
A pregăti, a aranja, a orîndui. –
4.
A repara, a îndrepta. –
5.
A condimenta, a asezona, a găti. –
6.
A aranja, a farda, a sulemeni. –
7.
A îndrepta, a îmbunătăți, a corecta. –
8.
(Înv.) A turna vin, a umple paharele. –
Var.
(
înv.
)
direge.
Mr.
ndreg, ndreadzire,
megl.
(a)ndireg.
Lat.
dirĭgĕre
„a conduce”, care se folosea și în forma
dĕrĭgĕre
(Cihac, I, 81; Pușcariu 548; Candrea-Dens., 512),
cf.
alb.
dërgoń
(Philippide, II, 640),
cat.
adergar.
–
Der.
dregător
(
var.
înv.
diregător
),
s. m.
(demnitar la curtea domnitorului, înalt funcționar);
d(i)regătorie,
s. f.
(funcția, demnitatea de dregător);
dregătorime,
s. f.
(clasa dregătorilor);
dregătoresc,
adj.
(oficial);
dires,
s. n.
(
înv.
, document oficial, scriitură autentică;
Mold.
, mîncare gătită, condiment);
dres,
s. n.
(
înv.
, ordine, funcție; suliman, fard; aranjare, reparare);
dresătură,
s. f.
(
înv.
, reparare;
Trans.
, acțiunea de a îngrășa pămîntul cu bălegar).
Verb, Participiu pasiv
Home Page
|
Index Termeni / Cuvinte
|
Acord Utilizare
|
Contact
|
